A reușit! Letiția Moisescu, în FINALA Eurovision

80
0
DISTRIBUIȚI

Cântăreața Letiția Moisescu, fiica interpretei de muzică populară din zona Hațegului Elena Moisescu, s-a calificat în finala competiției muzicale Eurovision România. Letiția și Sensibil Balkan au intrat în concurs cu piesa „Daina”, care a fost una dintre cele 5 melodii selectate de juriul național în cadrul semifinalei care a avut loc duminică, 10 februarie, la Arad. Cea de-a șasea melodie care a mers în finală a fost aleasă de public. La cele șase se mai adaugă alte șase melodii, cele calificate în cadrul primei semifinale, care a avut loc la Iași.
Marea Finală a Selecției Naționale pentru Eurovision 2019 va avea loc pe 17 februarie 2019, la București, iar spectacolul va transmis în exclusivitate de TVR.
Piesa câștigătoare va reprezenta România la cea de-a 64-a ediţie a Eurovision Song Contest, la Tel Aviv. Semifinalele se vor desfăşura pe 14 şi 16 mai 2019, iar finala pe 18 mai 2019. Alături de România s-au mai înscris 41 de ţări.
Autor: G.D.