Festivalul „Piţărăii cu măşti”, vineri, la Padeș

298
0
DISTRIBUIȚI

Primăria Padeș, în colaborare cu Școala Populară de Artă din Târgu Jiu, va organiza vineri, 22 decembrie, Festivalul de datini şi obiceiuri de iarnă „Piţărăii cu măşti”, ediția a II-a. Evenimentul se va desfăşura la Căminul Cultural Călugăreni, din comuna Padeş, de la ora 18. „Piţărăii cu măşti” este un obicei unic în Oltenia și are loc în toate satele comunei Padeș, în Ajunul Crăciunului.

Tinerii din sat își confecționează măști, se strâng în capul satului, ca mai apoi să meargă în colindeţi. La ediția din acest an a festivalului vor participa: Ansamblul Folcloric „Roua” din Cloşani, coordonat de Carmen Felicia Sarcină, Ansamblul Folcloric „Liliacul” din Baia de Aramă, îndrumat de Elena Mimiş Trancă, Ansamblul Folcloric „Mugur de castan” din Tismana, dirijat de Sorin Bivolaru, Grupul „Gorjeanca”, coordonat de Ion Drăgan, precum și Orchestra şi soliştii Ansamblului Folcloric „Maria Lătăreţu”, dirijor Constantin Argint.

Autor: G.D.